Ulise? Mi-e greu să spun. Scandalurile din politicul târg al Bucureştilor ce mă ţin departe de “…casă, copil, pom…”, cu zilnicele tornade vărsătoare de potop de abjecţie din partea lui Poseidon, întrerupte de arşiţele apăsătoare de oftică dată de letargia vântului şi-a echipajului, ar trebui să facă din mine un Ulise dar, plecările şi venirile de la şi la “…casă, copil, pom…” m-ar sparge, aşa cum – cu sigurantă – îşi doreşte acest “Zeu” meschin, în mii de mici (prea mici) Ulise.
Mi-e greu să spun şi fiindcă, în timp ce eu aspir s-ajung un temerar şi neştirbit Ulise, meschinul zeu ar spune – vrând el să fie tot şi toate – “Ulise s’ eu, hă, hă, hă, hă!” şi chiar nu vreau s-ajung ca el.
Mai vin, mai plec... Nu vreau ca să mă sparg... revin totuşi aici, la "...casă, copil, pom...", să mă încarc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu